Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanții mai multor asociații de business despre măsurile necesare pentru crearea unui mediu economic mai competitiv, predictibil și atractiv pentru investiții.
În ultimele săptămâni, premierul s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Investitorilor Străini (FIA Moldova), Asociației Businessului European (EBA Moldova) și Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham Moldova).
„Prioritatea numărul unu este revitalizarea economiei. Pentru a dezvolta țara, avem nevoie de un sector de afaceri puternic și de succes”, a declarat Vasile Tofan, menționând că obiectivul Guvernului este ca Republica Moldova să devină „cea mai prietenoasă țară pentru business din Europa”.
Discuțiile s-au concentrat pe reducerea birocrației, simplificarea reglementărilor, predictibilitatea fiscală și legislativă, accesul la finanțare, dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității sectorului energetic. De asemenea, au fost abordate protecția proprietății și a investițiilor, digitalizarea serviciilor publice și susținerea antreprenoriatului inovativ.
Premierul a subliniat că economia Republicii Moldova nu poate depinde pe termen lung de remitențe și sprijin extern, fiind necesară consolidarea capacității țării de a produce, atrage capital și genera venituri.
Un alt subiect abordat a fost valorificarea oportunităților oferite de integrarea europeană și Planul de Creștere, inclusiv prin atragerea investițiilor, extinderea producției locale și accesul companiilor moldovenești la piețe și instrumente de finanțare mai mari.
Guvernul susține că va continua agenda de dereglementare, debirocratizare și digitalizare, iar dialogul cu mediul de afaceri va fi menținut pentru ca problemele semnalate de antreprenori să fie transformate în soluții și politici concrete.
„Investițiile vin acolo unde există încredere. Iar încrederea se construiește prin reguli stabile, instituții eficiente și capacitatea statului de a transforma problemele semnalate de business în soluții concrete”, a declarat Vasile Tofan.


