CEC analizează soluții pentru un proces electoral mai accesibil persoanelor cu dizabilități

Redacția SafeNews

Comisia Electorală Centrală analizează bunele practici internaționale care ar putea contribui la creșterea accesibilității procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități. Principalele constatări ale unui studiu comparativ în acest domeniu au fost prezentate marți, 8 septembrie, în cadrul unui atelier organizat de CEC, cu sprijinul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.

La discuții au participat reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor societății civile și partenerilor externi. Studiul vizează procesele electorale incluzive, reziliente și accesibile pentru persoanele cu dizabilități.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat că drepturile electorale trebuie să poată fi exercitate efectiv, prin mecanisme accesibile și funcționale.

PUBLICITATE

„Pentru noi, acest aspect este deosebit de important și din perspectiva statutului Republicii Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană. Suntem în proces de aliniere a legislației naționale la standardele europene și este firesc ca toate procesele, cu atât mai mult cele electorale, să reflecte cele mai bune practici și să corespundă rigorilor legislației și standardelor europene”, a menționat Angelica Caraman.

Studiul a fost elaborat în perioada aprilie-iulie 2026 de consultantul Consiliului Europei Chris Taylor, cu sprijinul CEC și contribuția Asociației Promo-LEX.

Autorii au analizat legislația Republicii Moldova privind drepturile electorale ale persoanelor cu dizabilități, gradul de accesibilitate a proceselor electorale și capacitatea instituțiilor de a implementa măsuri de incluziune.

Un subiect distinct l-a constituit participarea la alegeri a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale. Participanții au discutat diferențele dintre standardele internaționale și europene, care susțin exercitarea dreptului de vot în condiții de egalitate, și unele prevederi ale legislației naționale care limitează acest drept pentru anumite categorii de persoane.

În cadrul atelierului au fost analizate constatările studiului și formulate observații și recomandări. Acestea ar urma să contribuie la identificarea unor soluții pentru îmbunătățirea accesibilității procesului electoral din Republica Moldova.

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului Consiliului Europei „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova 2025-2028”.