Polițiștii au înregistrat trei cazuri de escrocherie telefonică în perioada 28–31 august. Prejudiciul total estimat se ridică la 419.200 de lei. Două dintre infracțiuni au fost comise anterior, însă victimele le-au raportat în perioada menționată.
În același timp, vigilența cetățenilor a permis prevenirea altor 115 tentative de escrocherie, înainte ca victimele să transmită bani infractorilor.
Unul dintre cazuri s-a produs pe 28 august, în municipiul Chișinău. O femeie de 54 de ani a fost contactată telefonic de persoane necunoscute, care s-au prezentat drept angajați ai „Premier Energy” și ai Poliției Cibernetice.
Sub pretextul efectuării unor verificări, suspecții au indus victima în eroare și au convins-o să transmită 185.000 de lei prin intermediul unui curier. Banii proveneau din economiile femeii.
Poliția le recomandă cetățenilor să nu transmită bani, date bancare, parole sau coduri de acces persoanelor care îi contactează telefonic, indiferent de instituția pe care acestea pretind că o reprezintă.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii care suspectează că sunt ținta unei escrocherii să întrerupă imediat conversația și să sesizeze Poliția la numărul 112.


