Fost trimis special al SUA pentru Ucraina propune mobilizarea femeilor în Ucraina: „Luptă la fel de bine ca bărbații”

Redacția SafeNews

Mobilizarea femeilor în armata ucraineană revine în discuție în contextul problemelor de personal cu care se confruntă Ucraina după mai mulți ani de război. Keith Kellogg, fost trimis special al SUA pentru Ucraina, susține că femeile ar putea îndeplini serviciul militar la fel ca bărbații.

Într-un interviu acordat Naspravdi MAX și citat de Kyiv Independent, Kellogg a declarat că nu vede o problemă etică sau profesională în mobilizarea femeilor.

„Deci, cred că femeile ar trebui mobilizate în armată? Răspunsul meu este da, pentru că ele luptă la fel de bine ca bărbații. Foarte important e ca femeile, ca parte a societății, să-și îndeplinească datoria”, a declarat Keith Kellogg.

PUBLICITATE

Fostul oficial american și-a argumentat poziția inclusiv prin experiența propriei familii. Potrivit acestuia, soția sa a făcut parte din Forțele Aeriene ale SUA, iar fiica sa a servit în Afganistan.

Subiectul mobilizării femeilor este discutat și în Ucraina, în condițiile în care armata se confruntă cu dificultăți în asigurarea necesarului de personal.

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat recent că autoritățile ar trebui să analizeze experiența Israelului, unde serviciul militar este obligatoriu și pentru femei.

„Dacă vrem cu adevărat să rezolvăm această problemă, trebuie să ne inspirăm din experiența de succes a țărilor care au adoptat această măsură. Țara cea mai apropiată de noi astăzi din punct de vedere al nivelului de amenințare este Israelul, unde femeile servesc în armată la fel ca bărbații”, a declarat Reznikov pentru Radio Europa Liberă.

Fostul ministru consideră că extinderea serviciului militar ar putea crește semnificativ numărul persoanelor disponibile pentru apărarea țării. În viziunea sa, femeile nu ar urma neapărat să fie trimise în prima linie.

Acestea ar putea ocupa inclusiv funcții din spatele frontului, ceea ce ar permite transferarea unui număr mai mare de militari bărbați către unitățile implicate direct în lupte.