Premierul Vasile Tofan și-a depus prima declarație de avere după preluarea mandatului. Documentul arată că șeful Guvernului declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care deține, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari. Pentru anul 2025, Tofan a raportat și venituri de peste 906.000 de dolari, la care se adaugă sume în lei, euro și hrivne.
Declarația a fost depusă pe 21 august și este una inițială, prezentată după numirea lui Vasile Tofan în funcția de prim-ministru, în luna iulie.
Cea mai mare parte a veniturilor declarate în dolari provine din activitatea sa la Horizon Capital. Tofan indică un salariu de 300.000 de dolari și un bonus de performanță de 317.680 de dolari. El a primit și 768.768 de lei pentru activitatea în Consiliul de Administrație al MAIB.
O parte importantă a veniturilor provine din investiții. Premierul declară peste 163.000 de dolari din câștiguri, dividende și dobânzi prin Interactive Brokers, precum și alte venituri din investiții.
Tofan a raportat și venituri din chirii. În 2025, acesta a încasat aproximativ 78.000 de dolari din închirierea a patru apartamente și 7.200 de dolari din chiria a patru locuri de parcare.
Dobânzi de la compania care a fondat UnuTV
Un detaliu din declarația de avere vizează veniturile obținute din dobânzi. Premierul indică 25.875,60 de dolari aferenți unui împrumut acordat companiei Independent Trust Media.
Independent Trust Media este compania care a fondat postul UnuTV. Compania a fost înființată de Mariana Rață, cofondatoare a TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa. UnuTV a primit licență de emisie în iulie 2024 și este orientat spre conținut de divertisment pentru publicul vorbitor de limbă rusă.
Proprietăți și un Mercedes de 106.000 de euro
Declarația premierului include mai multe apartamente, două case, patru terenuri, un garaj și alte construcții. Unele dintre proprietăți sunt deținute împreună cu soția sa.
La capitolul automobile, Tofan declară un Mercedes Benz GLS 350d 4MATIC, fabricat în 2022, cu o valoare de 106.000 de euro. În document mai figurează un Volvo XC60, asupra căruia are drept de uz, și un Toyota Auris.
Printre cele mai mari active financiare declarate se numără peste 2,11 milioane de dolari în fonduri de investiții prin Interactive Brokers și peste 3,23 milioane de dolari în conturi la Wise. La BT Capital Partners sunt indicate active de peste 17,44 milioane de lei.
Declarația oferă prima imagine oficială asupra veniturilor, proprietăților și activelor financiare raportate de Vasile Tofan după preluarea conducerii Guvernului.

