Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 10 cazuri pentru înlăturarea consecințelor ploilor și rafalelor puternice de vânt care au afectat, în după amiaza zilei de 6 august, mai multe localități din nordul și centrul Republicii Moldova.
Cele mai multe intervenții au avut loc în raioanele Glodeni, Rîșcani, Ocnița, Briceni și Telenești, unde arborii doborâți de vânt au blocat drumuri, au avariat clădiri și un automobil.
În raionul Glodeni, echipele IGSU au intervenit în patru situații pentru înlăturarea copacilor căzuți peste acoperișul unei farmacii, al unui bloc locativ cu cinci etaje, al unei case de locuit și al unei construcții auxiliare.
La Rîșcani, în satul Horodiște, un arbore s a prăbușit peste un automobil. Salvatorii au intervenit pentru eliberarea vehiculului, iar persoanele aflate în interior nu au fost rănite. Totodată, echipele au deblocat mai multe porțiuni de drum afectate de copacii căzuți.
Vântul puternic a provocat și pagube materiale. În orașul Glodeni au fost deteriorate acoperișurile mai multor edificii. Pe strada Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni au fost afectate aproximativ 200 de foi de ardezie, iar pe strada V. Zgîrcea au fost distruși circa 300 de metri pătrați de țiglă metalică.
În satul Văratic au fost avariate acoperișurile mai multor locuințe, iar în satul Duruitoarea Nouă, raionul Rîșcani, rafalele de vânt au smuls acoperișul din țiglă metalică al unei construcții auxiliare, pe o suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați.
Valoarea pagubelor urmează să fie stabilită de autoritățile competente.
În contextul avertizărilor meteorologice, IGSU recomandă cetățenilor să evite apropierea de arbori, stâlpi de electricitate și panouri publicitare în timpul rafalelor de vânt. De asemenea, șoferii sunt îndemnați să nu parcheze mașinile sub copaci și să apeleze Serviciul 112 în cazul apariției unor situații de urgență.


