Republica Moldova și Germania extind cooperarea în domeniul muncii și protecției sociale. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat, împreună cu partenerii germani, un nou proiect destinat pregătirii instituțiilor pentru gestionarea fondurilor europene și a prezentat alte două inițiative care vizează modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și a Inspectoratului de Stat al Muncii.
Anunțul a fost făcut după întrevederea ministrei Natalia Plugaru cu ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, directoarea GIZ Moldova, Claudia Hermes, și reprezentanții agenției germane de cooperare.
În cadrul reuniunii a fost lansat oficial proiectul Fit4ESF+, care va sprijini Ministerul Muncii și Protecției Sociale în crearea și operaționalizarea Punctului Național de Contact pentru Fondul Social European Plus și componenta EaSI. Proiectul urmărește consolidarea capacității instituționale pentru administrarea viitoarelor investiții sociale europene și sprijinirea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Pregătim instituțiile Republicii Moldova pentru standardele Uniunii Europene și pentru gestionarea viitoarelor investiții sociale europene. Sprijinul Germaniei ne ajută să construim servicii publice mai moderne, mai eficiente și mai aproape de nevoile oamenilor”, a declarat ministra Natalia Plugaru.
Totodată, oficialul moldovean a prezentat partenerilor germani conceptele a două noi proiecte de cooperare.
Primul prevede modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Inițiativa include deschiderea a trei Centre de Ghidare în Carieră, la Chișinău, Bălți și Cimișlia, modernizarea oficiilor teritoriale și a infrastructurii IT, crearea a cinci echipe mobile pentru localitățile rurale și extinderea serviciilor personalizate pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru angajatori.
Al doilea proiect vizează consolidarea capacității Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta prevede înlocuirea treptată a până la 25 de autovehicule utilizate pentru controale în teren, achiziționarea a șapte sisteme profesionale de drone pentru inspectarea locurilor de muncă greu accesibile și instruirea inspectorilor pentru utilizarea acestora.
În cadrul întrevederii au fost analizate și rezultatele Programului bilateral de cooperare dintre Republica Moldova și Germania. Până în prezent au fost organizate trei videoconferințe tematice privind recrutarea forței de muncă, digitalizarea serviciilor publice de ocupare și cooperarea în rețeaua EURES. O nouă reuniune, dedicată schimbului electronic de informații în domeniul securității sociale, este programată pentru 30 iulie.
Reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale au mulțumit Guvernului Germaniei, Ambasadei Germaniei și GIZ pentru sprijinul acordat reformelor din domeniul muncii și protecției sociale și au reafirmat angajamentul de a continua cooperarea pentru alinierea instituțiilor la standardele Uniunii Europene.


