Trafic intens la PTF Sculeni. Autoritățile recomandă rute alternative pentru ieșirea din Republica Moldova

Redacția SafeNews

Traficul este intens, în această perioadă, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, se înregistrează un flux majorat de călători și mijloace de transport, ceea ce a dus la formarea aglomerației.

Potrivit autorităților, echipele de control activează la capacitate maximă și întreprind măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier, astfel încât timpul de așteptare să fie redus.

Pentru a evita ambuteiajele, călătorii sunt îndemnați să aleagă, dacă au această posibilitate, alte puncte de trecere a frontierei, precum Costești, Leova sau Cahul.

PUBLICITATE

Poliția de Frontieră solicită participanților la traficul transfrontalier să dea dovadă de răbdare și înțelegere, precizând că va informa publicul în cazul modificării situației din teren.