Percheziții la MOLDATSA: Trei persoane, reținute într-un dosar de abuz în serviciu

Redacția SafeNews

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii Anticorupție au descins joi dimineață cu 25 de percheziții într-un dosar de abuz în serviciu care vizează angajați cu funcții de decizie din cadrul Î.S. „MOLDATSA”. Trei persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală vizează presupuse fapte comise în perioada 2024 până în prezent. Anchetatorii susțin că persoanele vizate ar fi acționat contrar obligațiilor de serviciu, în interes personal și în interesul unor terți, provocând întreprinderii prejudicii în proporții deosebit de mari.

Conform materialelor anchetei, au fost constatate mai multe încălcări privind administrarea patrimoniului și gestionarea resurselor umane și financiare ale întreprinderii. Printre acestea se numără nereguli în procedurile de achiziții publice, ocuparea unor funcții vacante prin concursuri considerate fictive, acordarea nejustificată a premiilor și sporurilor salariale, cumularea incorectă a funcțiilor și organizarea unor instruiri considerate nejustificate, care ar fi generat cheltuieli neîntemeiate din bugetul întreprinderii.

PUBLICITATE

Perchezițiile au loc atât la domiciliile persoanelor vizate, cât și în birourile acestora, în scopul ridicării probelor relevante pentru dosarul penal.

Procurorii și ofițerii CNA continuă acțiunile de urmărire penală pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea faptelor investigate.