Poliția avertizează din nou cetățenii asupra apelurilor telefonice și vizitelor suspecte, după ce trei cazuri de escrocherie, comise anterior, au fost raportate în ultimele 24 de ore. Prejudiciul total depășește un milion de lei.
Potrivit oamenilor legii, deși în ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate fraude noi, au fost raportate trei cazuri mai vechi. În același timp, vigilența cetățenilor a dus la prevenirea a 89 de tentative de escrocherie.
Ancheta arată că infractorii folosesc un mod de operare bine organizat, bazat pe manipulare psihologică și uzurparea identității unor instituții publice și financiare.
În două dintre cazuri, escrocii s-au prezentat drept angajați ai Serviciului de Informații și Securitate și ai Băncii Naționale a Moldovei. Ei le-au spus victimelor că sunt implicate în activități ilegale sau că banii lor trebuie „securizați”, convingându-le să predea sume importante în numerar.
Într-un alt caz, autorii s-au dat drept reprezentanți ai companiei Orange și au determinat victima să transmită 360.000 de lei prin intermediul unui curier. O parte din bani provenea din credite bancare contractate de persoana înșelată.
Poliția precizează că, în toate cazurile, banii au fost predați în numerar, fie direct escrocilor, fie prin intermediul unor curieri, metodă folosită pentru a îngreuna identificarea traseului banilor.
Un caz aparte a fost înregistrat în municipiul Cahul. Un bărbat care s-a prezentat drept angajat al SIS a mers la domiciliul victimei și a susținut în mod fals că aceasta este implicată într-o schemă de finanțare a terorismului. Profitând de starea de panică creată, escrocul a obținut 16.000 de dolari și 14.000 de lei.
Oamenii legii atrag atenția că escrocii încearcă tot mai des să convingă victimele să folosească atât economiile personale, cât și creditele bancare pentru a le remite sumele solicitate și îndeamnă cetățenii să verifice orice informație primită înainte de a transmite bani sau date personale.


