VIDEO | Alte 10 percheziții în dosarul centrului de apel implicat în fraude informatice. Opt suspecți, vizați de anchetă

Redacția SafeNews

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au efectuat alte 10 percheziții în dosarul centrului de apel implicat în fraude informatice.

Acțiunile au fost desfășurate în cadrul Echipei Comune de Investigație (JIT) și au vizat locuințele a opt suspecți cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani.

Potrivit anchetatorilor, suspecții se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor bănci și induceau în eroare cetățeni din România și din alte state. Prin această metodă, aceștia ar fi obținut acces la conturile bancare ale victimelor și ar fi transferat banii în conturi controlate de gruparea criminală.

PUBLICITATE

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, un laptop, documente, sume importante de bani în valută străină, un cartuș cu capsă nedetonată și mai multe mijloace de transport.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a activității infracționale.