Partidul Liberal Democrat din Moldova solicită anularea concursului pentru funcția de director general al Companiei „Teleradio Moldova” și suspendarea procedurii de numire până la reformarea completă a sistemului de guvernanță al instituției. Formațiunea susține că actualul Consiliu de Supraveghere, desemnat în perioada majorității parlamentare PAS, nu poate garanta alegerea unui director independent și imparțial.
Într-o declarație publică, PLDM afirmă că modificările legislative operate în ultimii ani au fost implementate doar parțial și au vizat exclusiv procedura de selectare a directorului general, fără schimbarea componenței Consiliului de Supraveghere.
Potrivit formațiunii, reforma adoptată în 2025 a fost justificată prin necesitatea alinierii legislației Republicii Moldova la standardele europene privind independența serviciilor publice de media, însă, în practică, autoritățile ar continua să mențină controlul politic asupra companiei.
PLDM mai critică actualul model de administrare al TRM, susținând că același Consiliu de Supraveghere stabilește obiective editoriale, aprobă bugetele, monitorizează executarea acestora și își evaluează propria activitate.
În acest context, partidul propune o reformă amplă a guvernanței companiei, bazată pe separarea atribuțiilor între trei structuri distincte.
Astfel, PLDM propune crearea unui Consiliu Director, responsabil de conducerea executivă și editorială, a unui Consiliu de Administrație, care să exercite exclusiv supravegherea financiară și administrativă, și a unui Consiliu de Supraveghere format doar din reprezentanți ai societății civile, selectați printr-o procedură transparentă și independentă.
Formațiunea consideră că directorul general al TRM ar trebui ales prin concurs public de o comisie mixtă, din care să facă parte reprezentanți ai Consiliului Audiovizualului, ai Consiliului de Supraveghere și ai Consiliului de Administrație, iar decizia finală de numire să aparțină Consiliului de Administrație.
Totodată, PLDM susține că directorul general nu trebuie să poată fi demis din motive politice, ci doar în condițiile prevăzute de lege, inclusiv în cazul incompatibilităților, conflictelor de interese, condamnărilor, incapacității de exercitare a funcției, încălcării grave a obligațiilor de serviciu sau în urma respingerii raportului financiar.
Partidul afirmă că doar după implementarea acestei reforme și constituirea unor noi organe de conducere independente poate fi organizat un concurs credibil pentru funcția de director general al Companiei „Teleradio Moldova”.

