Șofer beat și fără permis, condamnat la doi ani de închisoare după o urmărire pe străzile Chișinăului

Redacția SafeNews

Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a condus un automobil în stare avansată de ebrietate alcoolică, fără a deține permis de conducere. Sentința a fost pronunțată de instanță la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău.

Potrivit procurorilor, incidentul s-a produs în noaptea de 4 mai 2026. Bărbatul a urcat la volanul unui automobil de model Mazda 626 și a circulat prin municipiul Chișinău, deși se afla în stare de ebrietate.

Un martor a observat că șoferul manifesta semne evidente de consum de alcool și a încercat să îl convingă să renunțe la deplasare. După ce acesta a ignorat avertismentele, martorul a apelat serviciul 112.

PUBLICITATE

Polițiștii au intervenit pentru identificarea automobilului și i-au făcut semnal de oprire, însă șoferul a refuzat să se conformeze. Acesta și-a continuat deplasarea, efectuând mai multe manevre periculoase, inclusiv o depășire neregulamentară, punând în pericol ceilalți participanți la trafic. După o scurtă urmărire, automobilul a fost oprit.

Verificările au arătat că bărbatul nu deținea permis de conducere. Testarea cu aparatul Drager a indicat o concentrație de 1,32 mg/l alcool în aerul expirat, de aproape patru ori peste limita care constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

În timpul procesului, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

Procuratura precizează că acesta nu este la prima abatere de la lege. În anul 2015, bărbatul a fost condamnat pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate și pentru evadare din locurile de deținere.

Instanța l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție.