Inspectorii de mediu din Rîșcani au desfășurat prima acțiune de salubrizare din acest sezon pe malul lacului de acumulare Costești, Stânca, una dintre cele mai frecventate zone de agrement din nordul Republicii Moldova. În urma intervenției, au fost evacuate aproximativ 45 de metri cubi de deșeuri menajere abandonate de turiști și pescari.
Acțiunea a vizat fâșia riverană de protecție a râului Prut și a lacului Costești, Stânca, în apropierea localităților Costești, Văratic, Dumeni și Duruitoarea Nouă. Inspectorii au salubrizat un sector de aproximativ 10 kilometri, unde au fost găsite pungi din plastic, sticle, doze metalice, ambalaje alimentare și alte deșeuri lăsate în natură.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în perioada verii nivelul scăzut al apei formează plaje naturale care atrag un număr mare de vizitatori. Odată cu creșterea fluxului de turiști, crește și cantitatea de gunoi abandonată în zonele de agrement neautorizate, ceea ce afectează ecosistemul acvatic și fâșia de protecție.
La acțiunea de salubrizare au participat reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Costești și Duruitoarea Nouă, precum și agenți economici din regiune, inclusiv Întreprinderea Municipală Direcția de Producție „Apa Canal Costești” și Gospodăria Țărănească „Brînza Vasile”.
Totodată, inspectorii au emis prescripții obligatorii către instituțiile responsabile. Acestea prevăd organizarea lunară a acțiunilor de salubrizare pe malurile râului Prut și ale lacului Costești, Stânca, precum și colectarea săptămânală a deșeurilor în sezonul estival, cu intensificarea intervențiilor în zilele de sâmbătă și duminică, atunci când numărul vizitatorilor este cel mai mare.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să nu abandoneze deșeuri în natură și amintește că păstrarea curățeniei pe malurile râurilor și lacurilor este responsabilitatea fiecărui vizitator.


