Un adolescent de 13 ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în seara zilei de marți, în raionul Leova. Copilul a fost lovit de un automobil în timp ce se deplasa cu bicicleta și, în pofida eforturilor medicilor, a decedat la spital.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, accidentul s-a produs la intersecția drumului regional G99 cu drumul local care leagă satele Tochile Răducani și Tomai. În impact au fost implicate un automobil de model Citroen și bicicleta condusă de minor, care ar fi ieșit la traseu de pe un drum secundar.
În urma coliziunii, băiatul a suferit traumatisme foarte grave. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Leova, însă a decedat la scurt timp după internare.
Șoferul automobilului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii au inițiat o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


