Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a anunțat că doi cetățeni originari din Sri Lanka au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova, după ce au fost depistați traversând ilegal frontiera de stat.
Potrivit instituției, este vorba despre un bărbat în vârstă de 21 de ani și o femeie de 31 de ani. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă, iar autoritățile le-au aplicat și interdicția de a intra în Republica Moldova pentru o perioadă de un an.
Acțiunea a fost desfășurată de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație la data de 24 iunie 2026.
Reprezentanții IGM au reiterat că străinii care nu respectă regimul de intrare și ședere în Republica Moldova vor fi sancționați conform prevederilor legale în vigoare.
Autoritățile susțin că măsurile au drept scop asigurarea respectării legislației migraționale și menținerea securității la frontiera de stat.


