Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Republica Cehă în perioada 22-23 iunie, la invitația președintelui Senatului ceh, Miloš Vystrčil.
Potrivit Parlamentului, agenda vizitei include întrevederi cu oficiali de rang înalt și discuții axate pe consolidarea relațiilor moldo-cehe, cooperarea interparlamentară și sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.
În cadrul deplasării, Igor Grosu va avea o întrevedere cu Miloš Vystrčil, urmată de o conferință de presă comună. Șeful Legislativului de la Chișinău se va întâlni și cu președintele Camerei Deputaților a Parlamentului ceh, Tomio Okamura.
Programul mai prevede discuții cu membrii Grupului interparlamentar de prietenie, care vor aborda oportunitățile de extindere a cooperării dintre parlamentele celor două state.
La nivel guvernamental, Igor Grosu va avea întrevederi cu premierul ceh, Andrej Babiš, precum și cu viceprim-ministrul și ministrul Apărării, Jaromír Zůna.
Totodată, președintele Parlamentului va participa la prezentarea filmului „Repere din Moldova”, realizat de regizorul ceh Petr Voldán. Producția este dedicată Republicii Moldova și promovării imaginii acesteia peste hotare.


