Act de huliganism contracarat de carabinieri în centrul capitalei

Redacția SafeNews

Carabinierii din cadrul Direcției Regionale „Centru” au intervenit în seara zilei de ieri, după ce au observat în centrul capitalei un bărbat care deteriora intenționat o alee cu flori.

Acțiunile acestuia au fost stopate imediat, iar cazul a fost documentat de forțele de ordine. Tânărul de 25 de ani și-a recunoscut fapta și a cooperat cu oamenii legii.

Pe numele său a fost întocmit un proces-verbal contravențional în baza articolului 354 alin. (1) din Codul contravențional, pentru huliganism nu prea grav.

PUBLICITATE

Autoritățile reamintesc că vor continua să intervină prompt pentru protejarea ordinii publice și a bunurilor din spațiul public.