Trafic intens la PTF Sculeni. Autoritățile recomandă rute alternative pentru ieșirea din țară

Redacția SafeNews

Poliția de Frontieră anunță trafic intens în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, unde s-au format aglomerări de călători și mijloace de transport.

Potrivit autorităților, fluxul majorat de traversări a determinat aplicarea unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea circulației și reducerea timpilor de așteptare.

În acest context, au fost deschise toate pistele de control disponibile, iar la frontieră este aplicată procedura REVERS. Activitatea echipelor de control se desfășoară la capacitate maximă pentru gestionarea fluxului sporit de călători.

PUBLICITATE

Poliția de Frontieră recomandă șoferilor și pasagerilor să ia în calcul rute alternative și să opteze pentru traversarea frontierei prin punctele Costești, Leova sau Cahul.

Autoritățile monitorizează permanent situația și vor continua să întreprindă măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier.