Asociaţia de Politică Externă (APE) a criticat priorităţile externe ce se conţin în programul preelectoral al lui Igor Dodon. După cum relatează Infotag, aceasta se menţionează în declaraţia asociaţiei, semnată de preşedintele ei, ex+ premierul Ion Sturza, şi directorul de programe, Victor Chirilă.
Ei au subliniat că potrivit platformei preelectorale a preşedintelui în exerciţiu „dezvoltarea relaţiilor cu UE se va rezuma la „aprobarea normelor europene şi standardelor” în domeniul dreptului şi combaterii corupţiei seamănă mai degrabă a batjocură.”
Iar „în locul la aceasta se vor dezvolta pe toate direcţiile relaţiile cu Uniunea economică eurasiatică, în care domină exclusiv Rusia, inclusiv „în domeniul securităţii şi schimbului de informaţie tehnico-ştiinţifică”
„În cazul realegerii, Dodon promite să transforme ţara noastră în „punte Est-Vest”, unde Rusia, unica ţară, care ignoră suveranitatea noastră şi integritatea teritorială, va fi partenerul strategic al RM.
Turcia şi China, două state cu tendinţe autoritare şi revizioniste, vor deveni partenerii noştri strategici la nivelul SUA.
În acelaşi timp Dodon ignoră totalmente parteneriatul nostru strategic cu România şi nu spune nimic despre importanţa strategică a Ucrainei din perspectiva asigurării securităţii noastre naţionale şi a integrităţii teritoriale;- se spune în declaraţie.
Autorii trag concluzia că ” priorităţile politicii externe ale lui Dodon reprezintă cea mai agresivă tentativă de a reconsidera în mod cardinal politica externă a RM în ultimii 20 de ani, orientată spre integrare europeană şi integrare în UE.”
În afară de aceasta, ” acestea sunt în contradicţie cu Declaraţia de independenţă a RM şi ţintele strategice ale statului, consfinţite în Constituţie”
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.