Mihai Popșoi va efectua, în perioada 21-25 mai, o vizită oficială în Republica Populară Chineză, la invitația ministrului chinez de externe, Wang Yi.
Potrivit Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, vizita are drept obiectiv consolidarea dialogului bilateral și dezvoltarea cooperării dintre cele două state în domenii precum economia, comerțul, investițiile, cultura, educația și turismul.
La Beijing, șeful diplomației moldovenești va avea întrevederi cu oficiali chinezi responsabili de domeniile afacerilor externe, agriculturii, comerțului, culturii și dezvoltării internaționale. De asemenea, Mihai Popșoi se va întâlni cu reprezentanți ai mediului academic și ai comunității de afaceri.
În cadrul vizitei, oficialul moldovean va ajunge și la Shanghai, unde va participa la Forumul Economic Moldova-China și va purta discuții cu autorități locale, investitori chinezi și membri ai diasporei moldovenești.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că ultima vizită oficială în China a unui ministru de externe al Republicii Moldova a avut loc în anul 2018.


