Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul federal de externe al Germaniei, Johann Wadephul. În acest sens, Mihai Popșoi a reiterat interesul Republicii Moldova pentru deschiderea negocierilor pe toate cele șase clustere, în baza progreselor realizate și a principiului meritocrației.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, ministrul Popșoi a mulțumit pentru sprijinul consecvent oferit de Germania pentru parcursul european al țării noastre și a subliniat importanța menținerii susținerii politice la nivelul Uniunii Europene în a procesul de aderare.
„La rândul său, ministrul Johann Wadephul a reiterat că Germania rămâne un partener de încredere și susține deschiderea negocierilor pentru Republica Moldova”, se mai menționează în comunicat.
Discuțiile au confirmat nivelul intens și evoluția pozitivă a dialogului moldo-german. De asemenea, a fost evidențiat potențialul de dezvoltare a cooperării economice bilaterale.
Menționăm că, în perioada 18–19 mai, Mihai Popșoi se află la Berlin, Republica Federală Germania. Pe agenda vizitei sunt: întrevederea cu Ministrul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Johann Wadephul, și participarea la conferința de nivel înalt cu genericul „Securitatea energetică – Lecțiile Ucrainei”.

