Acasă Economic Goncearenko își va vinde acțiunile din „Avia Invest”

Goncearenko își va vinde acțiunile din „Avia Invest”

0

Omul de afaceri rus Andrei Goncearenko, beneficiar al companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd, își va vinde 95% dintre acțiunile pe care le deține din „Avia-Invest”.

Într-o declarație publicată miercuri, 19 februarie, acesta a precizat că „până la finalizarea vânzării acțiunilor, toate obligațiile existente către autoritățile și oamenii din Republica Moldova vor fi îndeplinite”, dar și că este dispus să investească „și în alte proiecte de perspectivă” în țara naostră.

„În decembrie 2019, am primit o ofertă de a deveni acționar la concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău, pe care am acceptat-o pentru a asigura funcționarea și dezvoltarea cu succes a acestui activ important pentru Republica Moldova. Cu toate acestea, în lumina planurilor autorităților de a crea o campanie la nivel național „Aeroporturile Moldovei”, aceste intenții și-au pierdut relevanța”, este scris în declarație.

La 23 decembrie 2019, NR Investments Ltd a anunțat că renunță la cota de 95% din compania „Avia Invest”. 

Concesionarea AIC a fost realizată în mai mulți pași. Mai întâi, la 19 iunie 2012, Guvernul a emis o hotărâre cu privire la iniţierea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău”, având, oficial, drept obiectiv „dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a calităţii serviciilor prestate”. A urmat hotărârea Guvernului din 30 mai 2013, prin care s-a aprobat concesionarea şi au fost stabilite condiţiile concesionării. La 14 iunie 2013, Ministerul Economiei a instituit Comisia de concurs responsabilă de organizarea şi desfăşurarea procedurii de selectare a concesionarului care, tot în iunie, a trimis invitaţii către şapte companii potenţiale participante la concurs.

Până la 5 august 2013, data-limită de depunere a ofertelor, doar două companii și-au manifestat interesul, ambele din Rusia: „Vnukovo Invest” și „UK Komaks” în asociere cu S.A. „Habarovskii Aeroport”, S.A. „Kolomensky Zavod” şi S.R.L. „Avia Invest”. La ședința din 15 august 2013, Comisia de concurs a respins oferta depusă de compania „Vnukovo Invest” pe motiv că nu ar fi îndeplinit cerințele caietului de sarcini. În aceste condiții, unica rămasă în cursă a fost oferta Asociaţiei Persoanelor Juridice „Avia Invest”, care a și fost declarată câştigătoare. Oferta stabilea o perioadă de concesiune de 49 de ani, redevenţa la 1% din venitul realizat de întreprinderea concesionară şi efectuarea unor investiţii în mărime de 244,2 milioane de euro.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.