Cod galben de înghețuri în Moldova. Temperaturi de până la -3 grade în nopțile de 29 și 30 aprilie

Redacția SafeNews

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un nou cod galben de înghețuri, valabil pentru perioada 29–30 aprilie.

Meteorologii anunță că, în orele nocturne și ale dimineții, temperaturile pot coborî până la -3…-1°C în mai multe regiuni ale țării. Specialiștii precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor.

Înghețurile de primăvară afectează în special sectorul agricol. Pomii fructiferi precum caisul, cireșul sau mărul sunt cei mai vulnerabili, iar culturile timpurii și vița-de-vie pot suferi pierderi.

PUBLICITATE

Pentru a reduce riscurile, agricultorii sunt îndemnați să protejeze plantele prin acoperire cu materiale speciale, să umezească solul înainte de îngheț și să utilizeze surse de căldură în livezi.

Autoritățile recomandă și populației să se adapteze condițiilor meteo, să poarte haine adecvate și să protejeze instalațiile sensibile din gospodării.