Numărul infecțiilor respiratorii este în scădere în Republica Moldova. Autoritățile sanitare anunță o diminuare a cazurilor în ultima săptămână.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în perioada 6–12 aprilie au fost înregistrate 2.182 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 13% mai puține față de săptămâna precedentă.
Și cazurile de gripă sezonieră au scăzut semnificativ. Au fost confirmate 14 îmbolnăviri, în descreștere cu 52%. Cele mai multe au fost în Chișinău, iar câte un caz a fost raportat în Bălți, Cantemir, Edineț și Comrat.
În același timp, în perioada analizată nu a fost înregistrat niciun caz de COVID-19.
Specialiștii recomandă respectarea măsurilor de protecție pentru a preveni îmbolnăvirile. Spălarea mâinilor, evitarea aglomerațiilor și aerisirea spațiilor rămân esențiale. La primele simptome, cetățenii sunt îndemnați să se adreseze medicului.


