Mai multe persoane au fost depistate cu droguri în raionul Ungheni, în urma unor controale desfășurate de poliție. Cazurile vizează atât posesia de hașiș, cât și substanțe sintetice.
Potrivit informațiilor, un tânăr de 20 de ani avea asupra sa 0,45 grame de hașiș. Alte două persoane, de 25 și 26 de ani, au fost găsite cu 1,68 grame, iar un bărbat de 32 de ani deținea 34 de grame.
Într-un alt caz, în urma unei percheziții la domiciliul unui bărbat de 34 de ani din satul Zagarancea, polițiștii au ridicat substanță de tip PVP, cunoscută și ca „sare”, precum și obiecte utilizate pentru consumul de droguri.
În total, au fost întocmite patru procese-verbale. De asemenea, au fost inițiate două cauze penale pentru păstrarea substanțelor narcotice și un dosar penal pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate narcotică.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.


