VIDEO | Jucării nedeclarate la Leușeni. Transport declarat drept ajutor umanitar

Redacția SafeNews

Un camion care transporta marfă din Marea Britanie a fost verificat la Leușeni. Vameșii au depistat un lot de jucării care nu figura în acte.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță că, în urma unor acțiuni de control, a fost depistat un caz de declarare incompletă a mărfurilor introduse în țară.

Verificările au avut loc în colaborare cu inspectorii postului vamal Leușeni–Albița, asupra unui camion de model MAN, condus de un cetățean român în vârstă de 55 de ani.

PUBLICITATE

Potrivit documentelor, transportul provenea din Marea Britanie și era destinat unui agent economic din Republica Moldova. Marfa a fost declarată drept ajutor umanitar, ceea ce permite scutirea de taxe la import.

În urma controlului, funcționarii vamali au constatat un surplus de mărfuri. Un lot de jucării nu era inclus în actele de însoțire, deși legislația impune declararea integrală a bunurilor.

Mărfurile nedeclarate au fost ridicate, iar cazul este în curs de investigare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.