Deputați ai Partidul Acțiune și Solidaritate au anunțat înregistrarea proiectului Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului, după finalizarea consultărilor publice.
Inițiativa a fost prezentată de Vasile Grădinaru, Ana Calinici și Igor Talmazan, care susțin că noul document va schimba modul de funcționare al legislativului și va introduce reguli mai clare pentru activitatea parlamentară.
Printre prevederile-cheie se numără interdicția modificării configurației politice a Parlamentului. Deputații care părăsesc o fracțiune nu vor mai putea adera la alta. De asemenea, nu vor putea fi constituite fracțiuni ale partidelor care nu au intrat în Parlament sau care au fost interzise ori declarate neconstituționale.
Proiectul introduce „Ora Guvernului”, o zi dedicată dezbaterilor politice, cu participarea miniștrilor sau a prim-ministrului. Aceste dezbateri vor avea loc cel puțin o dată pe lună, la solicitarea fracțiunilor.
Totodată, documentul prevede instituirea „Zilei opoziției”, când subiectele de pe ordinea de zi vor fi propuse de fracțiunile din opoziție, deputații independenți sau cei neafiliați.
Proiectul stabilește și reguli clare pentru desfășurarea dezbaterilor. Timpul de luare a cuvântului va fi limitat la 5 minute pentru fracțiuni și 3 minute pentru deputați. Pentru declarații pe subiecte în afara agendei, timpul crește la 7 minute pentru fracțiuni și 5 minute pentru deputați. Sesiunea de întrebări și răspunsuri va dura 60 de minute, cu posibilitatea de extindere prin vot.
Documentul mai prevede că limba de lucru în Parlament rămâne limba română.
Autorii susțin că proiectul urmărește creșterea transparenței, consolidarea disciplinei parlamentare și eficientizarea procesului legislativ în Republica Moldova.


