Vântul puternic din ultimele 24 de ore a provocat 17 situații de risc în mai multe regiuni ale țării, intervențiile fiind gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit autorităților, 15 intervenții au vizat defrișarea și înlăturarea arborilor doborâți de rafale, iar alte două cazuri au fost legate de obiecte cu pericol de cădere de la înălțime.
Pe 6 aprilie 2026, pompierii au acționat pentru degajarea carosabilului în mai multe localități din raioanele Râșcani, Glodeni, Ungheni, Anenii Noi, Criuleni, Bălți și Sângerei, unde copacii prăbușiți au blocat circulația.
Efectele vântului s-au resimțit și în Chișinău. Aici, mai mulți arbori au căzut peste automobile parcate în curțile blocurilor.
Salvatorii au intervenit și pentru înlăturarea unor elemente instabile de la înălțime, care prezentau risc pentru oameni.

