Guvernul urmează să aprobe modificarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru transportul rutier de persoane, într-o încercare de a menține rutele active, mai ales în zonele rurale.
Vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a explicat că decizia vine pe fondul creșterii costurilor din sector și al riscului ca operatorii să oprească activitatea.
„Această măsură a fost gândită și va fi adoptată pentru a proteja oamenii, pentru ca transportul să nu se oprească, pentru ca localitățile să nu rămână izolate și pentru ca fiecare cetățean să poată ajunge în siguranță la muncă, la școală sau acasă”, a declarat ministrul.
PUBLICITATE
Noile ajustări vor permite actualizarea periodică a tarifelor, în funcție de prețul combustibilului și de costurile reale suportate de transportatori. Mecanismul va fi unul temporar și va fi aplicat până când piața se stabilizează.
Concret, tarifele cresc pe două segmente cheie. Pentru transportul interraional, prețul urcă de la 75 la 87 de bani per kilometru. Pentru transportul raional, tariful ajunge de la 85 la 98 de bani per kilometru.
Autoritățile spun că această intervenție este necesară pentru a evita suspendarea curselor, în special în localitățile unde transportul public rămâne singura opțiune de mobilitate.
În același timp, ministrul a criticat reacțiile unor operatori, pe care le consideră presiuni asupra populației, dar a menționat că există și companii care continuă să activeze în condiții dificile.
Decizia vine într-un moment sensibil pentru sector, în care echilibrul dintre costuri și accesibilitatea pentru pasageri devine tot mai greu de menținut.


