VIDEO | Rețea de droguri, destructurată la Chișinău. Substanțe de peste 200.000 de lei, ridicate de polițiști

Redacția SafeNews

Polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani au destructurat o schemă de distribuție a drogurilor, gestionată de doi suspecți originari din Ucraina, în vârstă de 23 și 40 de ani.

Anchetatorii spun că aceștia activau ca depozitari pentru un magazin online care comercializa substanțe narcotice prin aplicația Telegram. Rolul lor era să păstreze, ambaleze și distribuie drogurile către consumatori.

În urma perchezițiilor la locuința închiriată, oamenii legii au ridicat mai multe tipuri de droguri, inclusiv PVP, cocaină, amfetamină, mefedronă și cannabis. Valoarea totală a substanțelor este estimată la peste 200.000 de lei.

PUBLICITATE

De asemenea, au fost descoperite peste 5.000 de pachețele pentru ambalare, cântare electronice, dispozitive utilizate pentru consum și bani în valută străină, în valoare de aproximativ 145.000 de lei.

Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru identificarea altor persoane implicate în rețea.