O femeie de 42 de ani a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru violență în familie soldată cu decesul soțului. Sentința a fost pronunțată de instanța de judecată, anunță Procuratura municipiului Chișinău.
Cazul a avut loc în seara zilei de 5 noiembrie 2025, într-un apartament închiriat din Chișinău, unde cei doi locuiau de aproximativ două săptămâni.
Potrivit anchetei, femeia se afla în stare de ebrietate alcoolică și a intrat într-un conflict cu soțul său. Disputa a izbucnit pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri familiale.
În timpul altercației, cei doi se aflau în bucătăria locuinței. Femeia i-a aplicat bărbatului o lovitură de cuțit în spate.
După incident, aceasta a solicitat intervenția ambulanței. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul a decedat peste șase zile din cauza complicațiilor provocate de o rană gravă în zona plămânilor.
În fața instanței, inculpata și-a recunoscut integral vina. Ea a declarat că regretă fapta și a cerut ca dosarul să fie examinat în baza probelor acumulate în faza de urmărire penală.
Sentința poate fi contestată cu apel. Hotărârea nu este definitivă.

