Ministerul Energiei caută soluții pentru folosirea energiei regenerabile în perioadele de consum maxim

Redacția SafeNews

Autoritățile caută soluții pentru utilizarea mai eficientă a energiei regenerabile în perioadele de consum maxim, după ce o parte din electricitatea produsă în țară a fost exportată, iar pentru acoperirea necesarului intern au fost activate importuri mai scumpe.

Ministerul Energiei a discutat subiectul într-o ședință de lucru la care au participat producători de energie regenerabilă, furnizori, agregatori, operatori de sistem și reprezentanți ai Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică.

Ministrul Dorin Junghietu a explicat că autoritățile au introdus stare de alertă în sectorul energiei electrice și au limitat exportul în orele de vârf pentru a evita situațiile în care energia produsă local pleacă peste hotare, iar consumul intern este acoperit prin contracte de avarie, la prețuri mai mari.

PUBLICITATE

„O parte din energia produsă în Moldova era exportată, în timp ce, pentru a acoperi consumul intern, erau activate contracte de avarie și importată energie la prețuri mai mari. În condiții neordinare este nevoie de soluții neordinare. Suntem deschiși să examinăm toate posibilitățile pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a energiei electrice către consumatori, dar și veniturile planificate ale operatorilor din piață”, a declarat ministrul.

Participanții au analizat mai multe opțiuni pentru valorificarea energiei regenerabile în perioadele cu cerere ridicată, astfel încât producția locală să acopere prioritar consumul intern.

Din 4 martie, autoritățile au instituit stare de alertă în sectorul energiei electrice și al produselor petroliere. Măsura prevede prioritizarea consumului intern în orele de vârf, pentru a menține stabilitatea sistemului electroenergetic și a asigura aprovizionarea continuă a consumatorilor.