Tragedie în raionul Rezina, sfârșit fatal pentru un tânăr căzut de la înălțime

Redacția SafeNews

Un tânăr de 26 de ani a murit după ce s-a prăbușit de pe un pod metalic într-o prăpastie, la periferia orașului Rezina. Tragedia s-a produs duminică seara, în jurul orei 21:06.

Potrivit informațiilor preliminare, victima se afla pe pod în momentul în care, din motive care urmează a fi stabilite, și-a pierdut echilibrul și a căzut de la înălțime, scrie pulsmedia.md.

La fața locului au intervenit salvatorii și un echipaj medical. Din nefericire, tânărul a fost găsit fără semne vitale în prăpastia de sub pod.

PUBLICITATE

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.