Un bărbat de 37 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce a provocat un accident rutier grav în municipiul Chișinău, conducând sub influența alcoolului. Decizia a fost pronunțată de instanță, la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău.
Potrivit procurorilor, accidentul s-a produs în dimineața zilei de 5 august 2015. Deși avea permis de conducere valabil, bărbatul a urcat la volan după ce a consumat alcool. Ajuns într-o intersecție unde drumul cu prioritate își schimbă direcția, acesta nu a redus viteza și nu a respectat regulile de circulație.
Mașina condusă de el a intrat în coliziune cu un autocamion cu semiremorcă, care circula regulamentar din sens opus. Impactul a avariat grav ambele vehicule.
În urma accidentului, pasagerul din autoturism a suferit fracturi și alte leziuni grave. Victima a fost transportată de urgență la spital și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În timpul procesului, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată. Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis și i-a interzis dreptul de a conduce mijloace de transport pentru o perioadă de 4 ani.
Sentința poate fi contestată cu apel.


