Consilierul municipal PAS, Ion Melnic, a solicitat verificări în cantinele instituțiilor de învățământ din Chișinău, după ce ar fi primit mai multe plângeri legate de calitatea și conformitatea produselor alimentare oferite elevilor.
Solicitarea a fost adresată direct primarului general, Ion Ceban, în cadrul unei intervenții la ședința serviciilor municipale. Melnic a cerut inițierea unor controale și informarea publică despre măsurile care vor fi luate.
„Există sesizări privind neconformitatea unor produse. Vă rugăm să dispuneți verificări și să ne comunicați rezultatele, conform legii”, a declarat consilierul.
Primarul Ion Ceban a transmis demersul către șeful Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, instituția responsabilă de gestionarea alimentației în școli și grădinițe.
În același timp, edilul a criticat modul în care a fost făcută solicitarea și a menționat că astfel de intervenții nu sunt practicate în alte instituții publice. Ceban a mai afirmat că Ion Melnic ar trebui să participe mai activ la ședințele Consiliului Municipal Chișinău, unde pot fi abordate oficial astfel de subiecte.
Autoritățile urmează să decidă dacă vor iniția controale suplimentare în instituțiile vizate și ce măsuri vor fi aplicate în cazul în care vor fi depistate nereguli.

