Polițiștii și procurorii din sectorul Botanica au desfășurat, noaptea trecută, o operațiune într-un imobil din Chișinău, unde funcționa o locuință folosită pentru consumul de droguri.
În interior, oamenii legii au găsit și identificat 18 persoane. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe pachețele cu substanțe care au aspect similar cocainei și mefedronei. Acestea au fost transmise pentru expertiză.
Cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, polițiștii au reținut cinci persoane. Acestea sunt suspectate că au organizat și întreținut locul unde se consumau substanțe narcotice.
PUBLICITATE
Ancheta continuă. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și rolul fiecărei persoane implicate.


