O grupare care recruta persoane pentru transportarea și plasarea drogurilor în ascunzișuri a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii din Chișinău.
Potrivit anchetei, rețeaua activa pe teritoriul Republicii Moldova, dar și în state din Uniunea Europeană și din spațiul CSI. Activitatea grupării era coordonată prin intermediul unui centru operativ amenajat în capitală.
Investigațiile au stabilit că organizatorul, un cetățean străin în vârstă de 42 de ani, a închiriat un spațiu în Chișinău, pe care l-a transformat într-un „call-center” clandestin. Acesta publica anunțuri de angajare fără a menționa natura reală a activității.
După recrutare, operatorii erau instruiți să comunice și să gestioneze sarcini prin aplicația Telegram. Potrivit oamenilor legii, aceștia erau intimidați și amenințați cu violență pentru a nu divulga informații despre activitatea ilegală.
Pentru munca prestată, angajații primeau câte 200 de euro pe săptămână. Organizatorul le asigura inclusiv prânzul, livrat personal, pentru a evita expunerea locației.
În urma acțiunilor desfășurate de ofițerii antidrog, cu sprijinul polițiștilor din cadrul BPDS „Fulger”, au fost identificați și reținuți zece operatori, precum și organizatorul grupării.
Autoritățile continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a activității rețelei.


