Trei candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de rector al Universității de Stat din Moldova, iar campania electorală a început și se va desfășura până la 1 martie.
Potrivit instituției, pentru această funcție candidează Otilia Dandara, Dumitru Dodul și Florentin Palade. Biografiile și programele manageriale ale acestora au fost publicate pe pagina oficială a universității.
În prezent, Otilia Dandara ocupă funcția de prim-prorector și prorector pentru activitatea didactică și studențească și activează la USM din anul 1990. Dumitru Dodul face parte din colectivul universității din 2003 și conduce Departamentul Filosofie și Antropologie. Florentin Palade activează în instituție din 2002 și este profesor universitar la Departamentul Fizică Teoretică.
În perioada campaniei, candidații își vor prezenta programele în fața comunității academice și vor organiza întâlniri cu facultățile, departamentele, institutele de cercetare și reprezentanții studenților, inclusiv în format online.
Alegerile pentru desemnarea noului rector al Universității de Stat din Moldova sunt programate pentru data de 3 martie.


