Circulație intensă la frontiera Republicii Moldova. În ultimele 24 de ore, peste 43.800 de persoane și 11.300 de mijloace de transport au traversat punctele de trecere, potrivit Poliției de Frontieră.
Cel mai aglomerat a fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu aproape 11.900 de traversări. Printre cele mai solicitate puncte terestre se numără Leușeni, Sculeni, Otaci și Palanca.
În același interval, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare în țară.
Polițiștii de frontieră au înregistrat și mai multe abateri. Au fost depistate cazuri de transport ilegal de bunuri, încălcări ale regulilor de ședere și de transport al pasagerilor, precum și cinci situații legate de nerespectarea regimului frontierei și a regulilor de traversare.
Pentru a evita timpii mari de așteptare, autoritățile recomandă șoferilor să aleagă puncte alternative. Pentru Leușeni pot fi utilizate Leova sau Cahul, pentru Sculeni, punctele Costești sau Lipcani, iar pentru Palanca, alternativa este Tudora.
Poliția de Frontieră anunță că monitorizează permanent situația și îndeamnă călătorii să se informeze din timp despre starea traficului.

