Un focar de rabie s-a depistat într-o zonă rezidențială din orașul Reutov, din regiunea Moscova. Autoritățile au instituit restricții sanitar veterinare pentru a limita răspândirea bolii.
Focarul a fost identificat în perimetrul unui imobil de pe strada Molodejnaia. Accesul publicului a fost restricționat. În zonă pot intra doar locuitorii, specialiștii serviciului veterinar de stat și echipele implicate în lichidarea focarului. Animalele bolnave nu pot fi tratate la fața locului.
Prin ordinul guvernatorului regional, întreg orașul Reutov a fost declarat zonă nefavorabilă din punct de vedere al rabiei. Autoritățile au interzis târgurile, expozițiile și alte evenimente care implică adunarea animalelor. Este interzisă și capturarea animalelor sălbatice pentru grădini zoologice. Animalele pot fi scoase din oraș doar dacă nu sunt vaccinate și sunt destinate sacrificării.
Potrivit The Moscow Times, măsurile au fost aplicate imediat după confirmarea focarului.
Anterior, carantina antirabică a fost instituită și în localitatea Odînțovo, unde a fost descoperită o vulpe infectată. În noiembrie 2025, un caz de rabie la un animal de companie a dus la restricții similare într-un cartier din Moscova.
Rabia este o boală virală gravă, care afectează oamenii și animalele. Virusul se transmite prin mușcături, zgârieturi sau contact cu saliva animalelor infectate. Specialiștii recomandă vaccinarea anuală a animalelor de companie și administrarea rapidă a tratamentului antirabic la oameni.


