În 2025, fondurile de asigurări obligatorii de sănătate au acoperit consumabile medicale costisitoare în valoare de peste 196 milioane de lei, utilizate în intervenții chirurgicale complexe și de înaltă tehnologie.
Potrivit datelor oferite de Compania Națională de Asigurări în Medicină, doar în luna decembrie au fost transferate peste 30 de milioane de lei către 11 instituții medicale contractate din țară. Banii au fost direcționați pentru dispozitive medicale moderne, achitate separat de costul standard al tratamentului.
Cel mai scump consumabil decontat în decembrie a fost sistemul de valve aortice transcateter autoexpandabile TAVI, folosit în cardiologia intervențională. Procedurile au avut loc la Institutul de Cardiologie, pentru pacienți cu stenoză aortică severă. Costul unui singur sistem a depășit 500 de mii de lei.
Cea mai mare parte a fondurilor din decembrie, câte 6,2 milioane de lei fiecare, a ajuns la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie și la Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga. În cadrul programelor speciale, cele două instituții au tratat 83 de pacienți cu afecțiuni grave.
Majoritatea pacienților din decembrie, 46 de persoane, au beneficiat de tratament intervențional pentru accident vascular cerebral ischemic acut. Intervențiile au fost realizate la Institutul de Medicină de Urgență și la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.
Toate intervențiile care necesită consumabile medicale scumpe se efectuează în spitalele publice contractate de CNAM și sunt gratuite pentru persoanele asigurate, dacă există indicație medicală.


