Poleiul a pus probleme serioase serviciilor medicale din țară. Pe 26 ianuarie, mai multe ambulanțe au rămas blocate pe drumuri alunecoase, iar salvatorii IGSU au intervenit pentru ca misiunile medicale să poată continua.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a intervenit în patru cazuri, la solicitarea Serviciului de Asistență Medicală Urgentă. În localitatea Acui, raionul Cantemir, o ambulanță nu a mai putut înainta din cauza ghețușului. Salvatorii din Baimaclia au tractat autospeciala și au eliberat drumul.
Un alt caz a fost înregistrat la Ialoveni. Acolo, pompierii au deblocat o ambulanță care se deplasa spre un pacient, permițând echipei medicale să ajungă la destinație.
Intervenții similare au avut loc la Vulcănești, în UTA Găgăuzia, unde o ambulanță aflată în misiune a rămas blocată pe un drum alunecos, și la Căinari, raionul Căușeni. În acest din urmă caz, salvatorii au transportat medicii pe jos până la domiciliul pacientului, deoarece autospeciala nu a putut ajunge.
IGSU anunță că, în ultimele 24 de ore, a gestionat 53 de intervenții în situații de risc. Autoritățile îți recomandă să circuli cu prudență și să apelezi Serviciul 112 în caz de pericol.






