Un bărbat a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în dosarul privind omorul unui copil de 10 luni, faptă comisă în luna februarie 2010, în raionul Telenești. Sentința a fost pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2026, anunță Procuratura Generală.
Este vorba despre Alexei Cotorobai, găsit vinovat de instanță după reluarea, în mod excepțional, a urmăririi penale într-un dosar vechi de peste un deceniu. Cazul este considerat un precedent rar în justiția penală din Republica Moldova, fiind redeschis ca urmare a apariției unor probe noi.
Inițial, dosarul fusese încheiat în anul 2011, iar mama copilului fusese condamnată pentru lăsare în primejdie. În anul 2024, Procuratura Generală s-a autosesizat după apariția unor dovezi noi și a cerut revizuirea sentinței definitive. În urma reexaminării cauzei, la 31 ianuarie 2025, instanța a dispus achitarea mamei copilului, stabilind că fapta nu a fost comisă de aceasta.
Noua investigație a fost desfășurată de Procuratura Generală, împreună cu Procuratura raionului Telenești, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. Ancheta a inclus numeroase acțiuni de urmărire penală, inclusiv în afara țării, fiind identificate probe esențiale care nu au fost cunoscute anterior.
În urma noilor constatări, a fost anulată o ordonanță din anul 2010 prin care inculpatul fusese scos de sub urmărire penală, iar cauza a fost reluată pe numele acestuia. Pe tot parcursul anchetei și al procesului de judecată, Alexei Cotorobai a pledat nevinovat.
Procuratura Generală subliniază că reluarea acestui dosar reflectă angajamentul instituției de a corecta eventuale erori judiciare, indiferent de vechimea cauzelor, atunci când apar suspiciuni serioase privind lipsa de echitate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată, iar potrivit legii, persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.


