Cuba este „o națiune liberă și independentă”, a declarat președintele Miguel-Diaz Canel, duminică, într-o reacție la amenințările lansate de omologul său american, Donald Trump, care avertizase Havana să facă un acord „înainte de a fi prea târziu”.
Președintele cubanez a spus că „nimeni nu dictează ce să facă” ţara sa, într-o postare pe platforma X, potrivit News.ro.
„Cuba nu agresează, ci este agresată de Statele Unite de 66 de ani, şi nu ameninţă, ci se pregăteşte, gata să-şi apere patria până la ultima picătură de sânge”, a mai declarat Miguel-Diaz Canel.
PUBLICITATE
Ministrul cubanez al afacerilor externe, Bruno Rodriguez, a acuzat Statele Unite că se comportă într-o manieră „criminală”, care amenință pacea globală, potrivit Reuters.
În postarea sa de pe X, șeful diplomației cubaneze a spus că țara sa nu a primit compensații pentru serviciile de securitate furnizate altor țări. Cuba, a continuat el, are dreptul de a importa combustibil din orice țară care dorește să îl exporte.
Tradițional, Cuba și-a importat cea mai mare parte a combustibilului din Venezuela și Mexic.
Citește și: Trump îndeamnă Cuba să încheie un acord cu SUA pentru petrol și bani, „până nu e prea târziu”


