Ninsoarea dă peste cap circulația pe traseul M-1, în zona Condrița–Lozova

Redacția SafeNews

Circulația rutieră este îngreunată pe traseul M-1, la kilometrul 74, în apropierea localităților Condrița și Lozova, din cauza ninsorilor căzute în ultimele ore. Stratul de zăpadă de pe carosabil a creat dificultăți pentru șoferi, iar traficul se desfășoară cu viteză redusă.

La fața locului sunt prezenți polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică, care monitorizează situația și oferă sprijin conducătorilor auto, pentru a preveni producerea accidentelor.

Autoritățile recomandă șoferilor să evite, pe cât posibil, această porțiune de drum și să aleagă rute alternative. Cei care totuși tranzitează zona sunt îndemnați să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile meteo și să păstreze o distanță mai mare între vehicule.

PUBLICITATE

Poliția urmărește evoluția situației și va interveni în cazul în care condițiile de trafic se vor înrăutăți.