Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu reprezentanții diasporei despre cum pot fi îmbunătățite condițiile pentru moldovenii care vor să revină și să se reintegreze acasă. Dialogul a vizat soluții concrete pentru a face procesul de întoarcere mai simplu și mai prietenos.
La întâlnire au participat peste o sută de persoane, inclusiv membri ai diasporei din mai multe țări, ambasadori ai Republicii Moldova și reprezentanți ai autorităților centrale și locale. Participanții au vorbit despre experiențele celor care s-au întors deja, despre dificultățile întâmpinate și despre nevoia de mai mult sprijin din partea statului.
Discuțiile s-au concentrat pe accesul la servicii publice, informare corectă, sprijin administrativ, integrare socială și economică, dar și pe importanța inițiativelor culturale și civice organizate de moldovenii din afara țării.
Maia Sandu a subliniat că statul are datoria de a crea condiții clare pentru cei care vor să revină acasă și că dialogul constant cu diaspora este esențial. De asemenea, șefa statului a evidențiat rolul important al diasporei în parcursul european al Republicii Moldova, menționând că moldovenii din străinătate contribuie la promovarea valorilor europene și la imaginea țării peste hotare.
Evenimentul a fost organizat de Președinția Republicii Moldova, în parteneriat cu Biroul Relații cu Diaspora, și a avut ca scop identificarea soluțiilor care să încurajeze revenirea cetățenilor în țară.





