A trăit 15 ani sub identitate falsă. Un moldovean, acuzat de violul unei minore, reținut în Italia

Redacția SafeNews

Un moldovean a fost arestat de carabinierii italieni pentru un viol săvârșit acum 15 ani în R. Moldova. Toți acești ani, individul s-a ascuns în provincia Novara din nord-vestul Italiei.

Potrivit presei apenine, în anul 2010, bărbatul, aflându-se în R. Moldova, a agresat sexual o minoră. Pentru a scăpa de pedeapsă, acesta și-a perfectat acte de identitate românești false, reușind să părăsească statul.

În cadrul unor verificări efectuate de carabinierii italieni, bărbatul a fost localizat și reținut. Ceea ce l-a dat de gol și a dus la identificarea sa de către militari a fost intenția de a cumpăra o locuință.

PUBLICITATE

Mai exact, prin reconstituirea etapelor unei recente tranzacții imobiliare, carabinierii au reușit să ajungă la adevărata sa identitate.