Trei grăniceri ruşi au trecut ilegal în teritoriul Estoniei miercuri, a anunţat Ministerul estonian de Externe, relatează dpa.
Potrivit ministerului, cei trei au traversat linia de control între Estonia şi Rusia pe un dig de protecţie de pe râul Narva, conform Agerpres.
Cei trei au ajuns la faţa locului cu un vehicul cu pernă de aer, apoi au mers pe jos de-a lungul digului, după care s-au întors la vehiculul lor şi au trecut înapoi pe partea rusă.
Ministerul estonian a publicat o înregistrare video înregistrată de o cameră de supraveghere de la locul incidentului, care a avut loc lângă satul Vasknarva.
Ministrul de interne estonian Igor Taro a afirmat că motivele grănicerilor ruşi sunt neclare.
„Nu a existat nicio ameninţare de securitate imediată, dar poliţia şi poliţia de frontieră şi-au sporit prezenţa şi misiunile de patrulare”, a declarat el la televiziunea estoniană.
O întâlnire între reprezentanţii poliţiilor de frontieră din ambele ţări a fost programată drept răspuns la acest incident.
Estonia, stat membru UE şi NATO, a precizat de asemenea că îl va convoca pe însărcinatul cu afaceri rus la Tallinn pentru a da explicaţii.
Three Russian border guards illegally crossed into Estonian territory and stayed for about 20 minutes, Bloomberg reports. The incident was caught on video. Estonia will summon Russia’s top diplomat in Tallinn and is boosting patrols in the area. Officials from both sides are set… pic.twitter.com/SJD9g2rvRt
— NOELREPORTS 🇪🇺 🇺🇦 (@NOELreports) December 18, 2025


