Un cinematograf din Paris a fost nevoit să își închidă ușile după ce mai mulți spectatori au fost mușcați de ploșnițe în timpul proiecției filmului „Alien”. Incidentul a avut loc la Cinemateca din arondismentul XII, iar sălile vor rămâne închise între 28 noiembrie și 2 ianuarie pentru a permite o dezinfecție completă.
Potrivit postului RTL, scandalul a izbucnit după o proiecție specială la care a participat și actrița Sigourney Weaver. După film, câțiva spectatori au publicat fotografii cu ploșnițele și au semnalat mușcături. Un spectator a declarat pentru Le Parisien că „se vedea cum alergau pe scaune și pe haine”.
Cinemateca a anunțat că va efectua o dezinsecție amplă. Toate scaunele vor fi demontate și curățate cu aburi la 180 de grade, procedură care va fi repetată, iar apoi vor avea loc controale veterinare regulate pentru a se asigura că insectele nu reapar.
Problema ploșnițelor este una recurentă în Paris. În 2023, orașul s-a confruntat cu o invazie masivă, iar cazuri similare au fost raportate și în alte țări europene. În Germania, de exemplu, ploșnițele de pat, aproape dispărute în trecut, au redevenit o problemă în ultimii ani.

